Proiect: Casa AA
Status: Finalizat
An: 2024
Locație: Mogoșoaia
Tip: Rezidențial
Interior Designer: Alexandra Racoviță

Casa AA — Un acasă în ritmul ei

Casa AA a prins contur în jurul lucrurilor care fac o locuință personală: muzica, bucuria lecturii, momentele de liniște și preferințele care dau caracter fiecărei încăperi. Amenajată pentru o tânără judecătoare, casa reunește aceste repere într-un interior cald și rafinat, firesc de locuit.

Livingul aduce împreună pianul, biblioteca și zona de relaxare din jurul șemineului. Fiecare își găsește locul într-o compoziție coerentă, care lasă spațiu atât activităților de zi cu zi, cât și momentelor de răgaz. În bucătărie și băi, intervențiile au completat amenajările existente, pentru mai mult confort și o utilizare intuitivă.

Dormitoarele au fiecare propria atmosferă, conturată prin culori, texturi și detalii alese individual. Preferințele beneficiarei — de la lustrele ceramice de la parter până la patul realizat integral din lemn — au devenit repere ale conceptului, aducând naturalețe și autenticitate.

Rezultatul este o casă în care eleganța se simte în echilibrul întregului, iar personalitatea se descoperă în detalii. Un loc pentru viața de fiecare zi, cu timp pentru pasiunile și micile ritualuri care înseamnă „acasă”.